Inca pastrez fotografia aceea. Este interesant cum o singura imagine contine atatea sentimente, emotii, ganduri, amintiri...Intotdeauna cand o privesc ma las pierduta in lumea copilariei, cand singurele griji erau sa ies afara, la joaca, cat mai repede sau cu ce sa imi imbrac papusile.
Fotografia respectiva ma infatiseaza in parcul din fata blocului, alaturi de familia mea. Este realizata de un fotograf profesionist, care in fiecare zi isi amenaja „studioul“ in acelasi loc. Recuzita sa era compusa dintr-un urs mare de catifea, un cal cam rigid si o masinuta, fiind cel mai mic obiect.
Asadar, parintii mei au decis ca acea zi frumoasa de vara trebuie imortalizata; prin urmare, ne-am dus sa ne fotografiem in parc. Fiind la mijloc, cu o sora mai mare si una mai mica, locul meu a fost pe cal. Desi erau animelele mele preferate (si inca sunt) am fost atat de suparata, pentru ca eu vroiam sa stau pe ursul cel mare de catifea. Nici nu am putut zambi in poza, simtind parca in tot trupul meu impunsaturi de la calul cel rigid.
In prezent, cand ma uit la acea fotografie imi vine sa rad. De curand, le-am povestit si parintilor mei motivul pentru care apar atat de suparata pe cal. Sora mea cea mai mare mi-a spus ca, daca ar fi stiut, mi-ar fi cedat locul. Eh, stiti cum este vorba aceea: „dupa razboi multi vinteji se arata“.
Desi la momentul respectiv am fost suparata, acum este o amintire frumoasa, si ma bucur ca am putut imortaliza acea expresie a fetei mele de copil.
Fotografia respectiva ma infatiseaza in parcul din fata blocului, alaturi de familia mea. Este realizata de un fotograf profesionist, care in fiecare zi isi amenaja „studioul“ in acelasi loc. Recuzita sa era compusa dintr-un urs mare de catifea, un cal cam rigid si o masinuta, fiind cel mai mic obiect.
Asadar, parintii mei au decis ca acea zi frumoasa de vara trebuie imortalizata; prin urmare, ne-am dus sa ne fotografiem in parc. Fiind la mijloc, cu o sora mai mare si una mai mica, locul meu a fost pe cal. Desi erau animelele mele preferate (si inca sunt) am fost atat de suparata, pentru ca eu vroiam sa stau pe ursul cel mare de catifea. Nici nu am putut zambi in poza, simtind parca in tot trupul meu impunsaturi de la calul cel rigid.
In prezent, cand ma uit la acea fotografie imi vine sa rad. De curand, le-am povestit si parintilor mei motivul pentru care apar atat de suparata pe cal. Sora mea cea mai mare mi-a spus ca, daca ar fi stiut, mi-ar fi cedat locul. Eh, stiti cum este vorba aceea: „dupa razboi multi vinteji se arata“.
Desi la momentul respectiv am fost suparata, acum este o amintire frumoasa, si ma bucur ca am putut imortaliza acea expresie a fetei mele de copil.
No comments:
Post a Comment