Pe 15 septembrie 2008, banca americana Lehman Brothers isi declara falimentul si, odata cu ea, si multi oameni care au lucrat acolo ani de zile si care, dintr-o data, s-au trezit fara job, dar, cel mai rau, fara speranta. 15 septembrie a fost ziua care a scris istorie si inca mai scrie, pentru ca a fost ziua in care, economic vorbind, a fost intoarsa o alta fila, una neagra si plina de disperare pentru unii, sau una care a adus cu sine oportunitati pe care nimeni nu le prevedea. Insa acestia din urma au fost putini, au fost exceptia de la regula ca in perioada de criza, exista mult mai multe victime, mult mai multi invinsi decat invingatori.
Imi aduc aminte ca in acea zi eram intr-o redactie de stiri din Romania. Am aflat din presa straina, cum, de altfel, a aflat o lume intreaga, dar ne citeam stirile si priveam situatia ca un outsider, ca un om care priveste o stire despre inundatii, de exemplu, cu parere de rau pentru cei afectati, dar care nu il tine si nu il afecteaza mai mult decat cele 2 minute cat tine stirea si, poate, in functie de gravitatea situatiei, alte 2-3-5 minute dupa ce vede stirea. De altfel, noi atunci nici nu intelegeam prea bine situatia, nu intelegeam care vor fi efectele acestui faliment rasunator, acestei furtuni cum se intalneste doar o data la 100 de ani, dupa cum a declarat fostul sef al Trezoreriei SUA Hank Paulson, la cinci an de la falimentul care a insemnat prima piesa rasturata din domino-ul care a ingenuncheat o lume intreaga, ca o pandemie care inca mai macina economiile lumii.
Atunci am fost doar simpli privitori la o situatie pe care o simteam grava, dar nu o puteam incadra intr-o scala a gravitatii si in niciun caz nu am putut intui atunci ca situatia aceasta nu era numai a americanilor, ci va fi si a noastra, a tuturor. Lucrand in presa econonimica, faceam interviuri cu oameni care erau la carma companiilor, multe dintre ele multinationale, oameni care luau decizii de milioane, zeci si sute de milioane de dolari. Imediat dupa evenimentele de la jumatatea lui septembrie, intrebarea principala in interviurile tinute era aceasta: credeti ca Romania va fi afectata? Iar raspunsul multora era acesta: Romania este prea mica pentru a fi afectata, iar raspunsul altora, pe care il dadeau in general antreprenorii romani era: Romania este intr-o criza economica de 20 de ani. Acum, aceste raspunsuri mi se par uluitoare, dar ele descriu foarte bine managerii de top si businesmenii, care pur si simplu au fost luati prin surprindere de tornada care a maturat afaceri peste afaceri in calea ei, pentru ca multi au fost manageri de carton, antreprenori care aveau impresia ca se pricep la business, doar pentru ca au mers in sensul curentului de prosperitate, care credeau ca li se datoreaza succesul business-ului si bogatia, cand, de fapt, totul era umflat ca o bula de sapun, care pe 15 septembrie 2008 s-a spart. ”Am interactionat in timpul crizei cu multi directori ai firmelor importante. Unii dintre acestia erau mai capabili decat altii. Cred ca erau cu totii bine intentionati si se confruntau cu o criza cum nu mai intalnisera in toata viata lor. Era o furtuna cum are loc doar o data la 100 de ani. Excesele erau acumulate de multi ani. Majoritatea dintre ei s-au descurcat bine sub presiune si au facut tot ce au putut pentru a coopera”, spune Paulson, in 2013, intr-un interviu acordat CNBC. Pana la urma, dupa cum spune si Paulson, sunt convinsa ca toti au fost bine intentionati, dar multi, foarte multi dintre carmacii business-urilor nu au stiut cum sa gestioneze aceasta situatie pe care nu si-au imaginat-o vreodata.
Am asistat si in Romania la caderi spectaculoase, unul dintre exemplele cele mai rasunatoare fiind Radu Octavian, fondatorul grupului RTC, dar multe drame omenesti nu au tinut prima pagina a ziarelor, ci au tinut prima pagina a vietii fiecaruia dintre noi care am invatat, prea dur, termenii de criza economica sau recesiune si care a trebuit sa invatam, uneori prea devreme, lectia supravietuirii.
No comments:
Post a Comment